vineri, 7 aprilie 2017

Daltonism

Balena albastră versus caracatiţa roşie

        La începutul protestelor, toată protipendada pesedistă era iritată de participarea copiilor la proteste. S-au făcut plângeri la Protecţia copilului, emisiuni de înfierare a părinţilor şi de culpabilizare a binomului copil-părinte. Motivul real a fost că nu s-a putut interveni în forţă pentru dispersarea protestatarilor şi decredibilizarea lor.
       Acum se folosesc din nou copiii în preambulul suspendării preşedintelui Iohannis şi a unei eventuale campanii electorale prezidenţiale anticipate. Parcă văd antagonismul dintre o mamă eroină care păstoreşte copiii din şcoli şi imposibilitatea medicală de a fi părinte. Mai trebuia doar să spună în Postul Paştelui: “Lăsaţi copiii să vină la Mine!”

       Ridicolă este şi prezenţa ministrului de Interne. Eu ştiam că angajaţii de la acest minister au o predilecţie pentru uniformele albastre, girofare albastre … Dar când am văzut-o pe doamna ministru îmbrăcată în alb, am crezut că e pe secţie, de la Interne, vizitându-şi pacienţii. Era să fac o indigestie. “Dar halatul, cât e halatul?” Parcă la Pungeşti aveau alt tip de abordare (nu că aş avea nostalgii). Infracţionalitatea cibernetică se combate cu halate albe sau doar populaţia care protestează paşnic are parte de interceptări telefonice şi supraveghere digitală?
       S-a încercat o credibilizare a unor ştiri “fake news” despre “balena albastră”, când de fapt situaţia reală este o caracatiţă roşie cu ochi albastri care controlează România dupa înlăturarea lui Ceauşescu. E doar o problemă de daltonism.

       Mai sunt câteva zile până la bilanţul de 100 de zile al guvernării PSD-ALDE, din 13 aprilie 2017 (13 o fi cu ghinion?). Abia aştept … să aflu că au secat robinetele cu lapte şi miere. Bineînţeles că guvernul Dragnea-Grindeanu-Iordache n-are nicio vină, pentru că n-au fost lăsaţi să lucreze (“Noaptea ca hoţii!”) de Soros şi 600.000 de protestatari.
       Aştept şi prima rectificare bugetară negativă. Salariile vor creşte abia din 2021. Pentru că Iohannis, Cioloş, Soros.
         Dar până atunci, alţi scriitori vor intra în închisori. Direct din Parlament. Pentru că DNA.

Doru Apostol
07 aprilie 2017