Totalul afișărilor de pagină

joi, 13 octombrie 2016

Cartea Junglei

Cartea Junglei în Sibiu

            Rudyard Kipling nu a fost sibian şi nu a scris Cartea Junglei în Sibiu. Dar Sibiul scrie o nouă versiune a acestei cărţi, cu poze şi emoţii.
            Vă amintiţi de tigrul Shere Khan, din filmul Cartea Junglei (1967)?


            Ei bine, a fost împuşcat în 13 decembrie 2011.


            Dar prestaţia ursului Baloo din acelaşi film v-a înveselit?


          Ei bine, l-au împuşcat şi pe el în 12 octombrie 2016.


            Să înţeleg că urmează Mowgli?


            Dosarul penal deschis în urma evenimentului din 12 octombrie 2016 îi vizează şi pe vânătorul care a împuşcat ursul şi pe cel care a dat ordinul? S-au încălcat cumva prevederile Legii 258/2013 articolul 6 aliniatul 2? S-a încălcat cumva regimul de folosire al armelor de vânătoare? Ordinul de a împuşca ursul se poate asimila cu instigarea (art. 368 alin. 2 şi 3 CP)?
            Mulţumiri autorităţilor implicate în aceste represalii. Pentru cei care distrug habitatul ursului şi pentru braconieri ce metode represive sunt prevăzute? Sau tranchilizantele sunt doar pentru opinia publică?


Doru Apostol